Lacrimi

Lacrimi de dor,
Nu se mai stâng,
Din noaptea lor 
Pururea plâng.

În stol uşor
Asupră-ţi vin
Cu lumea lor
De vis şi chin.

Din triştii nori
Îţi cad cu mii,
Şi te-nfiori
Fără să ştii.

De ochii-apuşi
Vărsate sânt,
A celor duşi 
De pe pământ.

Nu căuta
Să ştii ce vor,
Plâng jalea ta
Şi-a tuturor.

Artur Enăşescu

Cine moare

Moare câte puţin cine se transformă în sclavul obişnuinţei,
urmând în fiecare zi aceleaşi traiectorii;
cine nu-şi schimbă existenţa;
cine nu riscă să construiască ceva nou;
cine nu vorbeşte cu oamenii pe care nu-i cunoaşte.

Moare câte puţin cine-şi face din televiziune un guru.

Moare câte puţin cine evită pasiunea,
cine preferă negrul pe alb şi punctele pe "i" în locul unui vârtej de emoţii,
acele emoţii care învaţă ochii să strălucească,
oftatul să surâdă şi care eliberează sentimentele inimii.

Moare câte puţin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său;
cine nu riscă certul pentru incert pentru a-şi îndeplini un vis;
cine nu-şi permite măcar o dată în viaţă să nu asculte sfaturile "responsabile".

Moare câte puţin cine nu călătoreşte;
cine nu citeşte;
cine nu ascultă muzică;
cine nu caută harul din el însuşi.

Moare câte puţin cine-şi distruge dragostea; cine nu se lasă ajutat.

Moare câte puţin cine-şi petrece zilele plângându-şi de milă şi detestând ploaia care nu mai încetează.

Moare câte puţin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început;
cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs
şi cine nu răspunde chiar dacă cunoaşte întrebarea.

Evităm moartea câte puţin, amintindu-ne întotdeauna că "a fi viu" cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira.

Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.

Totul depinde de cum o trăim...

Dacă va fi să te înfierbânţi, înfierbântă-te la soare.
Dacă va fi să înşeli, înşeală-ţi stomacul.
Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie.
Dacă va fi să minţi, minte în privinţa vârstei tale.
Dacă va fi să furi, fură o sărutare.
Dacă va fi să pierzi, pierde-ţi frica.
Dacă va fi să simţi foame, simte foame de iubire.
Dacă va fi să doreşti să fii fericit, doreşte-ţi în fiecare zi...

poezie de Pablo Neruda

Ţie

Din viaţă, în de moarte,
Din aproape-n departe,
De la dragoste la ură,
Tu, dintru-nceput măsură
Pentru toţi şi pentru toate...
Fără tine nu se poate
Întâmpla nimic sub stele,
Tu lumina vieţii mele,
Tu blestemul sau tu, leacul,
Pripa care naşte veacul,
Mâna care-adoarme clipa,
Tu, strânsura şi risipa,
Ţii în palmele-ţi fragile
Nopţi şi visuri, munci şi zile,
Vindecarea şi pierzarea,
Tu, limanul meu şi zarea,
Neclintirea mea şi zborul,
Tu, pustiul, tu, izvorul,
De la humă la idee,
Tu, întregul meu, Femeie!

poezie de George Ţărnea

Imn

Frumoasei, scumpei care-nparte
In inima-mi lumina vie,
Icoana, inger fara moarte,
Salutul meu in vesnicie!

In viata mea e risipita
Ca sarea-n aerul usor,
Si-n duhul meu,mereu ravnita,
Revarsa-al nemuririi dor.

Balsam ce umple cu parfumul
Vazduhul unui scump ungher,
Cadelnita naltandu-si fumul
Furis, in noapte, catre cer.

Iubire neclintita, haina
Sa-ti aflu-un vorbe as putea?
Tu, fir de mosc zacand, in taina
Si-adanc, in nemurirea mea!

Frumoasei, bunei care-mparte
Puterea-n mine, bucurie,
Icoana, inger fara moarte,
Salutul meu in vesnicie!

poezie de Charles Baudelaire

Copacul amintirii

Nicolaus Lenau

Eu sunt, drag copac în floare!
Simt suavul tău parfum.
Mai mă recunoşti tu oare,
Palid, trist, cum sunt acum?

Când pe crengile-ţi, fierbinte
Glăsuiau privighetori,
Cu iubita mea,- ţii minte?
Stam visând aici, sub flori.

Fericiţi, credeam, şi încă
Eu mai cred, că tu-nfloreai
Bucuria ta adâncă,
Înflorită să ne-o dai.

Azi m-a părăsit iubirea.
Tu-nfloreşti însă mereu.
Ştiu! N-ai timp si nici menirea
Ca să vezi cât sufăr eu!

"Bate vânt de mai afară,
Şi e soare sus pe cer,
Dar nici flori, nici primăvară,
Nu sunt veşnice şi pier!"

Floarea ta aşa-mi şopteşte
De pe ramul argintiu...
Şi-un plâns greu mă năpădeşte,
Şi-mi simt sufletul pustiu.

În româneşte de Lazăr Iliescu

Murim... ca mâine

E-asa de trist să cugeti ca-ntr-o zi,
poate chiar maine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or să mai stee
voiosi, în vreme ce vom putrezi.

Atâta soare, Doamne,-atâta soare
o să mai fie-n lume dupa noi;
cortegii de-anotimpuri si de ploi,
cu par din care siruie racoare...

Si iarba asta o să mai rasara,
iar luna tot asa o să se plece,
mirata, peste apa care trece-
noi singuri n-o să fim a doua oara.

Si-mi pare-asa ciudat ca se mai poate
gasi atata vreme pentru ura,
când viata e de-abia o picatura
intre minutu-acesta care bate

si celalalt - si-mi pare nenteles
si trist ca nu privim la cer mai des,
ca nu culegem flori si nu zambim,
noi, care-asa de repede murim.

poezie de Magda Isanos

 

Întâi râvneşti plăceri

Emily Dickinson

Întâi râvneşti plăceri,
Apoi trai lin; şi-apoi
Acele leacuri mici
Care răpun durerea;
 
Şi-apoi, să poţi dormi;
Ş-apoi (de va dori
Aşa Inchizitorul)
Să poţi muri cum vrei.
 
Traducere de Tudor Dorin