Renunțări.....

Vom impleti iluzii cu vechile andrele,
Acesta e sfarsitul obsesiilor mele,
Vine momentul tragic al ultimelor poze,
Vom saruta garoafe, si crini, si tuberoze...
Vom consuma la cina sperante in aspic,
Moartea ranjeste cinic, eu nu mai vreau nimic,
Javra pluteste, tainic, spre lumea de catzei,
Eu port mirosul tandru al ultimei femei...
Ramane numai semnul intenselor trairi,
Reala e doar moartea cu gust de amintiri.
Iubirea este dusa, cu lacrimi si perfuzii,
Ne pierdem, lent, sub semnul acestei vagi iluzii..

Margineanu Serban

Pasii Timpului.

Margineanu Serban 

Bate-un Orologiu, cu cadente rare,
Turnul Catedralei sta in departare,
Langa cimitirul cu un gard de lemn,
Sunetul de clopot pare un indemn
Sa ami port tristetea catre alte spatii...
Un moment de vise, vorbe, peroratii,
Frigul ma raneste, si incerc s-admir
Linistea si pacea vreunui Cimitir
Unde-s alte soapte, alte elemente...
Bancile stau moarte printre monumente,
Eu exist pe-o banca si privesc in zare,
Mai ascult un clopot de inmormantare...

Deziluzii...

Margineanu Serban

Lent, fluturii se-ndreapta spre geamul meu opac.
E ultima speranta, si ultimul atac,
Exist, si tac, prin ceturi si ganduri ratacite.
Exist. Am noua sute de visuri aiurite...
Ma pierd, acum, prin ploaia tacuta si incerta,
Strabat apa adanca, nebuna si inerta.
Si las o urma vaga-n noroiul medieval.
Pierdut sunt, printre vanturi. Ma las purtat de val...
Un soare mort arunca lumina de carbid,
Ma duce, nu stiu unde, tramvaiul meu lichid,
Am creierii de vata, si glezne de ciment.
Sunt ud. Am doar un caine, si un Abonament...

Să speri e să suferi mult.

poezie de dragoste de Ion Creanga

Ştii speranţa e pedeapsă, una care tot se ţine,
De iubire şi de viaţă, şi de mine şi de tine…
Poate vrei ca să-ţi dau pace, şi să ai o libertate,
Dar eu vreau să fiu legat de figura ta pe-o viaţă.
Sunt supus din piept sa ştii, sa te vreau, să te iubesc
Să te simt, să văd ca vii, să fiu mîndru că trăiesc.
Ne-ncetat mă cheamă vocea, vocea gîndurilor tale,
Vocea care mă iubeşte, vocea care mă-nfioară.
Blestemată fie clipa-n care te voi pierde,
Dar nu vreau să treacă anii, ziua încă nu se vede,
Ziua care va veni, te-a lua de lîngă mine,
Clipa care te-a răpi, dar eu voi veni cu tine.
Nu eşti singură să ştii, eu îţi voi urma cărarea,
Şi te-oi aştepta să vii, ca să-mi mîngîi lăcrimarea.
Martor îmi va fi şi luna şi izvorul care curge,
Steaua care străluceşte, vîntul cald ce mă ajunge,
Valul apei singur care se tot zbate a peire,.
Gheaţa care se dezgheaţă într-un ceas a încălzirii.
Mărturii vor da şi cucii prin cîntarea lor măreaţă,
Un gorun ce stă la strajă peste apa cu mătreaţă.
Mii de fire de verdeaţă îmi vor spune ce să fac,
Frunzele din pom vor plînge şi vor spune ca să tac.
Voi tăcea crăias-a vieţii, vieţii mele rătăcită
Într-o noapte care curge spre o beznă nesfîrşită.

O trecere de ici în colo!!!

poezie de dragoste de Ion Creanga

Se trec şi anii mei de-acuma, se trec şi anii tăi iubit-o,
Şi viaţa noastră-i numai una, se trece ea şi am pierdut-o.
Se bate-n van poate e ultim, un val ce zburdă-nsingurat,
Ce multe-mi pare c-am făcut eu, ce multe-mi pare c-am uitat...
Un semn îmi face a plecare un vînt ce trece repezit,
Dar ceasul meu iertare n-are şi printre căi am rătăcit.
O cale mă mai ţine aici, o cale merge în abis,
Cu lacrimi am udat cărarea, cu lacrimi peste ea am nins.
Cu zile am furat trecutul, cu clipe eu l-am jefuit,
Dar cît de mut n-ar fi tăcutul, prin el precis te-am auzit.
Îmi pare că stau la răscruce, îmi pare că-s chemat de sus,
Aştept minutul ce m-ar duce, dar am minutul cînd am plîns.
Am în taceri comoara vieţii, şi în comoara-m pus uşor,
Prea multe clipe cu secrete topite-n timpul trecător.
Suntem creaţi să ne surpăm, eu sunt facut să fiu cu tine,
Dar, of! Tăcutul meu cel mut m-ai îngrădit în grajd la tine.
Ce doare clipa despărţirii, ce doare ceasul cînd s-aude,
Cum strecură zile cu zile, cum macină mii de secunde...
Cu ce-am greşit eu ţie viaţă? Cu ce-am greşit eu ţie timp?
Cu ce-am greşit eu ţie noapte? Cu ce-am greşit?
Ce am făcut de nu vă place? Ce am făcut de m-aţi trădat?
Ce am făcut şi ce voi face, de voi pe mine m-aţi lăsat?
Cum poţi tu clip-a dimineţii să treci de parcă nu mă vezi?
Cum poţi sărmană tinereţe să pleci de parcă nu mă crezi?
De nu mă crezi că mai sunt tînăr, de nu mă crezi că mai iubesc,
Chiar nu mă crezi că eu mai sufăr? Chiar nu mă crezi?
Tu ai trecut prin astea viaţă? Eu mă întreb mirat şi-acum...
Tu ai avut cîndva speranţă, tu ai avut sau nu?
Tu ai ştiut să suferi oare? Tu ai trădat pe cineva?
Eu cred că da, a cîta oară te-ai oferit tu altcuiva.
Şi de la mine vrei să fugi şi-mi iai cu tine cel mai sfînt,
Puterea de a mai iubi, de a păşi pe-acest pamînt.
Îmi iai ce simt şi ce îmi pare să pot, să ştiu, să fac, să cred.
Îmi iai batuta mea cărare pe unde hoinăream s-o văd. 

Trec orele...

Trec orele ca nişte note
Din simfoniile durerei,
În urma lor rămân eterne
Melancoliile tăcerei...

Tot ce-ai crezut odinioară,
Tot ce-ai visat, tot ce-a fost sfânt
Te turbură cu nesfârşitul
Şi tristul gol că nu mai sunt...

Ca cerul unei seri de toamnă
Se-ntunecă pierduta minte:
Nimicul îşi întinde noaptea
Pe calea ducerei-nainte...

Uimit în loc s-opreşte omul
Ca-n faţa unui ne-nţeles:
Din gândurile risipite
Nehotărârea a cules...

Şi clară o lumină numai
Îi stă-n adâncul cugetării:
Că trece, - şi rămân în urmă-i
Nemărginirile uitării...

Traian Demetrescu

 

NU SUNT DECÂT UN SUFLET

Nu sunt decât un suflet peregrin
Ce noaptea mi-o sporesc prin constelaţii
Mă rătăcesc şi sorţii mă înclin
Şi-aduc ofrande lirei, în libaţii.

De prin asfaltul gri cotidian
Mă văd cutreerând prin empiree
Nu vreau să cred că timpul trece-n van
Şi voi pava chiar căile lactee.

E-un dute-vino viaţa, un balans
Dansăm pe muchie aspră de cuţit
Şi nu ne întrebăm în aprig dans
De ce-am plecat, de ce am revenit.

Vreau la o margine de curcubeu
Să-mi fac sălaş; aşa nădăjduiesc
Să-ncapă tot în universul meu
Tot ce-am clădit şi vreau să dăruiesc. 

Delia Stăniloiu