Destinul
de Vasile Voiculescu
Aud din fundul meu
Cum suie pe-ntuneric, dibuind, Destinul
De ani se taraie mereu
Si urca necurmat cu toate piedicile si tot chinul.
De-a lungul pesterilor vietii mele
Cu hrube jilave si intortocheate
El vine, pipaind cu mainile lui grele
Peretii reci…si pietrele tresar speriate
Inainteaza catziva pasi si sade,
Asculta parca negraite soapte
porneste iar, se-mpiedica si cade,
Invaluit de aburi si de noapte.
Tacut se scoala pipaind peretii
Si dibuind prundisul cu piciorul…
Si vine asa orbecaind de-a lungul vietii
Tarand in urma lui, in lanturi, Viitorul.
E orb si vine dupa mine… Se indreapta
Sa ma gaseasca
Si urca scari de blocuri rasturnat, treapta dupa treapta,
Un groaznic melc pornit sa se tarasca
prin intunericul din funduri nepatrunse,
Pe unde insusi cugetu-mi n-ajunse:
E un dedal de sali, de gropi si coridoare
Ce urca, se sucesc si se coboara
Cu iezere de ape in valtoare,
Cu naruiri de bolti ce te doboara
El dibuie intr-una si inainteaza,
Mai sta de-asculta, parul ud isi stoarce,
Desfunda gurile astupate, cercetaza,
Si cu ocoluri iar la loc se-ntoarce…
…Asa de ani se taraie din fund spre mine,
Aud inabusitu-i pas cum vine
Si-am inghetat pe oprag aici:
Mai sus de tine unde poti sa te ridici?…
E-n mine…sim ma va gasi odata!…
Ascult cum umbla bajbaind in adancime
Si nu-l cunosc;ghicesc de ce ma cata,
Dar nu stiu ce-mi aduce din intunecime…
Atata stiu doar despre el,
Ca-i orb, ca-i neindurat, ca nu-i misel;
Ca vine
Din fundul meu de ani intregi
Spre mine
Batranul orb rasturnator de regi!
(Si ca, cu cat inainteaza in lumina si-n tumult,
Cu-atata intunericul ii copleseste ochii tot mai mult.)
