vineri, 28 octombrie 2011

As trai ca indragostit de dragoste

"As trai ca indragostit de dragoste"


Daca Dumnezeu mi-ar oferi inca o bucatica de viata, m-as imbraca simplu, as cadea in genunchi in fata soarelui, lasandu-mi goale corpul si sufletul.
Dumnezeule, daca as avea o inima, mi-as scrie ura pe gheata si as astepta primele raze de soare.
Cu un vis de Van Gogh as picta pe stele un poem de Benedetti si i-as oferi lunii un cantec de Serrat.
As stropi trandafirii cu lacrimile mele pentru a simti durerea spinilor si sarutul rosu al petalelor.
Dumnezeule, daca as avea o bucata de viata... n-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun celor pe care ii iubesc cat de mult ii iubesc.
As convinge fiecare barbat, fiecare femeie ca ei sunt preferatii mei si as trai ca indragostit de dragoste.
As demonstra oamenilor cat se inseala crezand ca inceteaza sa se indragosteasca imbatranind, fara sa stie ca incep sa imbatraneasca atunci cand inceteaza sa se indragosteasca!
I-as da aripi unui copil, dar l-as lasa sa invete singur sa zboare.


"Cand ma vor pune in cutie..."

I-as invata pe batrani ca moartea nu vine odata cu batranetea, ci cu uitarea.
Am invatat atat de mult de la voi oamenilor!
Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe culmi, fara sa stie ca adevarata fericire consta in felul in care escaladezi muntele.
Am invatat ca atunci cand nou-nascutul strange pentru prima data, in pumnul lui mic, degetul tatalui, il cucereste pentru totdeauna.
Am invatat ca un om nu are dreptul sa-l priveasca pe un altul de sus decat atunci cand trebuie sa se aplece pentru a-l ajuta sa se ridice.
E adevarat ca multe am putut invata de la voi, dar nu vor folosi la mare lucru, deoarece, cand ma vor pune in aceasta cutie, vai, voi fi mort.

Gabriel Garcia Marquez

Destinul

Destinul
de Vasile Voiculescu

Aud din fundul meu
Cum suie pe-ntuneric, dibuind, Destinul
De ani se taraie mereu
Si urca necurmat cu toate piedicile si tot chinul.
De-a lungul pesterilor vietii mele
Cu hrube jilave si intortocheate
El vine, pipaind cu mainile lui grele
Peretii reci…si pietrele tresar speriate
Inainteaza catziva pasi si sade,
Asculta parca negraite soapte
porneste iar, se-mpiedica si cade,
Invaluit de aburi si de noapte.
Tacut se scoala pipaind peretii
Si dibuind prundisul cu piciorul…
Si vine asa orbecaind de-a lungul vietii
Tarand in urma lui, in lanturi, Viitorul.
E orb si vine dupa mine… Se indreapta
Sa ma gaseasca
Si urca scari de blocuri rasturnat, treapta dupa treapta,
Un groaznic melc pornit sa se tarasca
prin intunericul din funduri nepatrunse,
Pe unde insusi cugetu-mi n-ajunse:
E un dedal de sali, de gropi si coridoare
Ce urca, se sucesc si se coboara
Cu iezere de ape in valtoare,
Cu naruiri de bolti ce te doboara
El dibuie intr-una si inainteaza,
Mai sta de-asculta, parul ud isi stoarce,
Desfunda gurile astupate, cercetaza,
Si cu ocoluri iar la loc se-ntoarce…
…Asa de ani se taraie din fund spre mine,
Aud inabusitu-i pas cum vine
Si-am inghetat pe oprag aici:
Mai sus de tine unde poti sa te ridici?…
E-n mine…sim ma va gasi odata!…
Ascult cum umbla bajbaind in adancime
Si nu-l cunosc;ghicesc de ce ma cata,
Dar nu stiu ce-mi aduce din intunecime…
Atata stiu doar despre el,
Ca-i orb, ca-i neindurat, ca nu-i misel;
Ca vine
Din fundul meu de ani intregi
Spre mine
Batranul orb rasturnator de regi!
(Si ca, cu cat inainteaza in lumina si-n tumult,
Cu-atata intunericul ii copleseste ochii tot mai mult.)

duminică, 23 octombrie 2011

Nepermanenţa

                 
Dacă ne-am putea da seama
          cât de mare e minunea
Înţelegerii vieţii şi a morţii
          totdeauna,
Am pricepe că “samsara” e
          oceanul suferinţei
Astei vieţi, pe care-o ducem
          în sclavie a dorinţei.  

Mereu vrem ceva din viaţă,
          nedorind să dăm nimic…
Şi-atunci Domnul ia cu forţa
          de ce ne-ataşăm un pic!
Noi voim ca viaţa noastră
          sa fie o încântare,
Uitând că, oricum suişul
          coborâşul inclus are.


De când apărem pe lume,
         către moarte-naintăm,
Iar misterul ei îl smulgem, doar
          când  vrem să învăţăm
Că liberi vom fi, doar dacă, noi
          cu moartea ne deprindem,
Frecventand-o des în viaţă, 
          fără a uita ce suntem!

Adevărul libertăţii şi al morţii  
          căutăm…
Să-nvăţăm nepermanenţa, când
         cu noi ne confruntăm.
Lucrul sigur este moartea, când
          şi cum, ăsta-i mister
Ce ne-nvăluie cu totul şi se perde
          în eter… 

Trupul va rămâne-n urma, în pământ
          el va intra,
Însă sufletul va merge şi “nirvana”
          va afla…
Pân-atunci să trăim viaţa în cunoaştere
          totală,
Bucurându-ne de “daruri”, până-n clipa
          cea …letală.

Ca o risipă

Am învăţat să mor de la un timp
Şi-o fac pe zi ce trece tot mai bine,
Şi văd cu fiecare anotimp
Cum cad toate redutele din mine.

Mă las secundei pradă nevăzută
Sperând să mă destrame în tăcere,
În faţa vremii sunt o biată ciută,
Ce-şi pierde suflu-n orice adiere.

Şi evadez din mine câte-o clipă
Privind la bietul înveliş de humă
Lăsat deşertului ca şi risipă
Un palid chip, o trecătoare umbră.

Mor pe fâşii şi mor pe apucate
Cedând deşertăciuni părţi din mine
Şi dacă crezul meu are dreptate,
Voi înflori în lumea care vine.

 Luiza- Adriana Grama

sâmbătă, 15 octombrie 2011

BĂTRÂNEȚE..........

 de Costache Ioanid 

Bătrâneţe, şcoală-naltă
de povară şi de scrum...
cale aspră şi ciudată,
pe-unde n-am fost niciodată ,
niciodată
pân-acum...
Bătrâneţe, traistă spartă
de-unde toate cad şi pier...
Cade orice faptă moartă,
cade slava cea deşartă
şi rămâne
cea din Cer!
Bătrâneţe, daltă bună,
care taie cu folos.
Taie fala ce se-adună,
taie firea cea străbună
din mireasa
lui Cristos!
Bătrâneţe, tren de seară...
fără bani, fără bilet...
U-u-u!... ce iute zboară!
Şi te duci din gară-n gară
către tainicul
magnet...
Dar la urmă... Domnul ştie!...
colo-n slavă, la hotar...
vom sări de bucurie
şi cu Domnul în vecie
vom fi tineri,
tineri iar!...
 



luni, 10 octombrie 2011

Eternitate

În fiecare zi sunt doi oameni,unul e treaz în întuneric celălalt doarme în lumină.