Dacă ne-am putea da seama
cât de mare e minunea
Înţelegerii vieţii şi a morţii
totdeauna,
Am pricepe că “samsara” e
oceanul suferinţei
Astei vieţi, pe care-o ducem
în sclavie a dorinţei.
Mereu vrem ceva din viaţă,
nedorind să dăm nimic…
Şi-atunci Domnul ia cu forţa
de ce ne-ataşăm un pic!
Noi voim ca viaţa noastră
sa fie o încântare,
Uitând că, oricum suişul
coborâşul inclus are.
De când apărem pe lume,
către moarte-naintăm,
Iar misterul ei îl smulgem, doar
când vrem să învăţăm
Că liberi vom fi, doar dacă, noi
cu moartea ne deprindem,
Frecventand-o des în viaţă,
fără a uita ce suntem!
Adevărul libertăţii şi al morţii
căutăm…
Să-nvăţăm nepermanenţa, când
cu noi ne confruntăm.
Lucrul sigur este moartea, când
şi cum, ăsta-i mister
Ce ne-nvăluie cu totul şi se perde
în eter…
Trupul va rămâne-n urma, în pământ
el va intra,
Însă sufletul va merge şi “nirvana”
va afla…
Pân-atunci să trăim viaţa în cunoaştere
totală,
Bucurându-ne de “daruri”, până-n clipa
cea …letală.
