Durerii, ne-mbrăcată în cuvânt,
Al lacrimii, uscată-n amintiri
Și-s huiduit că sunt....ceea ce sunt !
Şi, sunt făcut să nu anunţ plăcerea
Şi-n tolba mea ţin dorurilor, vamă.
Fireşte, nu-s iubit şi nicăierea
Nu întâlnesc decât aceeaşi teamă,
De adevărul care ne-nconjoară
De viitorul nostru ticălos...
Şi vrem cu toţi durerea, să nu doară,
Dar vrem abstract, steril, fără folos !
Sunt mesager al disperării mute,
Al surdei înţelegeri între fraţi,
Căci nimeni ! Nimeni n-are timp s-asculte,
Sau să răspundă când sunt întrebaţi...
În goana lor după un dram de pâine,
Sunt lupi în haită, care-şi cată loc,
La masa împlinirii. Şi-astfel, mâine,
Avea-vor poate parte de noroc...
Sunt mesager al disperării ! Da !
Şi am curaj să spun tot ce ne doare
Căci, trebuie să-nceapă cineva
Să spună adevărul, clar şi tare !
Că, ce se-ntâmplă astăzi dragii mei,
E prea periculos. Și n-avem vreme
Să mirosim zăpada-n ghiocei,
Când viața, pentru soarta ei se teme...
Căci astăzi, despre vis și gingășie,
Putem vorbi doar la trecut. Grotesc....
Când nu mai știm ce-i aia armonie,
Cuvinte ce nu dor, eu nu găsesc...
Și-s mesagerul ratăcirii noastre,
Ce doare crunt în fiece atom,
Și face drum de rană printre astre,
Și-mi pare rău că, sunt și eu, tot ...om..
--------------
Nu merit deci iubire, elogii, vorbe dulci,
Eu nu vă cânt poeme să vă adoarme chinul !
Vreau doar să ne trezim din rele. Și atunci,
Din mesager al spaimei, voi preaslăvi seninul...
...Până atunci, mă iartă tu, cel ce nu mă placi.
Nu pot să-mi tac mesajul ce-ți tulbură visarea !
Decât să mă acuzi, mai bine vezi cum faci,
Ca vieții, dar divin, să-i netezești cărarea....
Lucia Secosanu
