marți, 6 decembrie 2011

Un tren lung ne pare viața...

Autor: Traian Dorz  | 

  
Un lung tren ne pare viața, ne trezim în el mergând,
Fără să ne dăm noi seama unde ne-am suit și când.
Fericirile sunt halte, unde stăm câte-un minut;
Până când să ne dăm seama, sună, pleacă, a trecut....

Iar durerile sunt stații lungi, de nu se mai sfârșesc,
și în ciuda noastră parcă tot mai multe se ivesc.
Arzători de nerabdare înainte tot privim,
să ajungem mai degrabă la vreo țintă ce-o dorim.

Ne trec zilele și anii, clipe scumpe și dureri,
noi trăim hrăniți de visuri și-nsetați după plăceri.
Mulți copii voioși se urcă, câți în drum n-am întâlnit!...
Iar câte-un bătrân coboară trist, și frânt, și istovit.

Vine odată însă vremea să ne coborâm și noi;
ce n-am da, atunci, o clipă să ne-ntoarcem înapoi?
Dar, pe când, privind în urmă, plângem timpul ce-a trecut,
sună-n Gara Veșniciei; am trăit și n-am știut!...

sâmbătă, 3 decembrie 2011

Revenire

Sunt un buchet de doruri
Ce zburdă-acum în noapte,
Pe trup presar fioruri
Când mă hrăneşti cu şoapte…
Te-ntreb nedumerită...
Poate-ai uitat cumva,
Cât sunt de-ndrăgostită
Când simt caldura ta...

Mocneşte jarul stins
Inima nu mă minte…
Anii au tot trecut
Acum mi-aduci aminte...
Cu braţe-n mângâiere
Şi lacrimi fericite,
Lăsăm iar curcubee
În nopţi să se-nfiripe…

Mai cred c-ai să revii
Taina-i de năpătruns...
Nimic nu ne-ar putea opri,
Nu-i încă de ajuns…
Şi amândoi vom depăna
Buchetul de mistere,
Ce ne-a ţinut însinguraţi
Cu doruri efemere...

Patricia Șerbănescu-dec.2011