Înainte!

Înainte!

Un paradis pierdut e orice oră,
Dar nu te mai întoarce spre trecut :
Trecutul nu cunoaşte auroră –
Ci-ndreaptă-ţi carma spre necunoscut,
Căci un pilot stă pururea la proră.

Pe marea asta-a vieţii zbuciumată,
Ce peste tot o-nvăluie misterul,
De vrei să afli cale-adevarată,
Ca-n roza vânturilor corăbierul,
În inima ta proprie o cată.

Sirene-or încerca să te înşele,
Dar tu urmează-ţi drumul tău spre larg.
Nu te lăsa ademenit de ele :
Ca Odiseu legat strâns de catarg,
Nu căuta-n adâncuri, ci spre stele !

Din calea ta o clipă nu te-abate,
Nu mai căta pe unde ai trecut –
Nu plânge-a tale pânze sfâşiate,
Ci stăruieşte spre necunsocut,
Oricâte uragane te vor bate.

Iar dac-o fi ca totuşi să te-ngroape
A valurilor răzvrătită turmă –
Nu părăsi pe cei ce-ţi sunt aproape :
Fă tot ce poţi ai tăi măcar să scape
Şi caută să mori cel de pe urmă !

Anghel Iosif

În lumea asta trece...

În lumea asta trece...

În lumea asta trece un val și altul vine,
Durerea, bucuria ne cată, le-ntâlnim;
De ne-am deprins cu ele ori negre, ori senine
Se duc zilele noastre. Și azi și mâni perim.

Din toată minunata priveliște a vieții,
Cu soarele, cu falnicul ocean;
Din dragostea trecută, din visul tinereții
Acel vis, fără samăn de dulce și viclean,

De-abia de mai rămâne vreo veștedă-amintire
Din vremea de-altădată de bine or de chin,
Scânteia ce-ntr-o clipă aruncă-o licurire
De sub cenușa strinsă. Oftatul  unui sân.

Nimic nu e al nostru – afară de-acea jale
Ce negurosse lasă în sufletul pustiu,
Când căutăm în urmă spre depărtata cale
Unde am lăsat o parte din viață în sicriu.

NICOLAE VOLENTI

Umbra plopilor

Umbra plopilor

Şi vom călători odată
Pe unde n-am mai fost nicicând,
Cu umbra plopilor, ciudată,
Alunecând, alunecând...

Şi va rămâne-n urma noastră
Doar tremurarea unui gând,
Cu umbra plopilor, albastră,
Alunecând, alunecând...

De va mai fi o amintire,
Şi ea va trece, vrând, nevrând,
Cu umbra plopilor, subţire,
Alunecând, alunecând...

Dă-mi gura ta, şi mă sărută,
Şi stele vor cădea pe rând,
Cu umbra plopilor, tăcută,
Alunecând, alunecând...

Şi-ai să auzi, înfiorată,
Cum trece-al lunii foşnet blând,
Cu umbra plopilor, culcată,
Alunecând, alunecând...

ION HOREA