Eu nu-te am... dar... nu te merit?
Nu-te mai văd, dar... te mai simt,
... Şi sunt, mâhnit, parcă-am murit,
Prefer să fiu, decât să mint.
Eu nu te am, dar tu, eşti vie?
Să mă priveşti aşa de sus?
Să-mi spui că datorită mie...
O stea târzie a apus?
Eu nu te am, te are... cine?
Vreun Făt-Frumos, sau poate prinţ?
Să te privească, aşa, oricine?
Şi apoi, să poţi, să mă, mai minţi?
Eu nu te-am, te are, cerul...
Da... parcă, nu eşti nici a lui,
Împarţi cu mine doar misterul,
Eu cred că... eşti, a nimănui.
Stai dreaptă, mândră şi priveşti,
Cum mă frământ, cum nu mai dorm,
Tu liniştită... nu ai somn,
O stea frumoasă, asta eşti.
Cătălin Ciorbă
