Nicolaus Lenau
Eu sunt, drag copac în floare!
Simt suavul tău parfum.
Mai mă recunoşti tu oare,
Palid, trist, cum sunt acum?
Când pe crengile-ţi, fierbinte
Glăsuiau privighetori,
Cu iubita mea,- ţii minte?
Stam visând aici, sub flori.
Fericiţi, credeam, şi încă
Eu mai cred, că tu-nfloreai
Bucuria ta adâncă,
Înflorită să ne-o dai.
Azi m-a părăsit iubirea.
Tu-nfloreşti însă mereu.
Ştiu! N-ai timp si nici menirea
Ca să vezi cât sufăr eu!
"Bate vânt de mai afară,
Şi e soare sus pe cer,
Dar nici flori, nici primăvară,
Nu sunt veşnice şi pier!"
Floarea ta aşa-mi şopteşte
De pe ramul argintiu...
Şi-un plâns greu mă năpădeşte,
Şi-mi simt sufletul pustiu.
În româneşte de Lazăr Iliescu
Eu sunt, drag copac în floare!
Simt suavul tău parfum.
Mai mă recunoşti tu oare,
Palid, trist, cum sunt acum?
Când pe crengile-ţi, fierbinte
Glăsuiau privighetori,
Cu iubita mea,- ţii minte?
Stam visând aici, sub flori.
Fericiţi, credeam, şi încă
Eu mai cred, că tu-nfloreai
Bucuria ta adâncă,
Înflorită să ne-o dai.
Azi m-a părăsit iubirea.
Tu-nfloreşti însă mereu.
Ştiu! N-ai timp si nici menirea
Ca să vezi cât sufăr eu!
"Bate vânt de mai afară,
Şi e soare sus pe cer,
Dar nici flori, nici primăvară,
Nu sunt veşnice şi pier!"
Floarea ta aşa-mi şopteşte
De pe ramul argintiu...
Şi-un plâns greu mă năpădeşte,
Şi-mi simt sufletul pustiu.
În româneşte de Lazăr Iliescu